• Regn: Animalia
• Încrengătură: Arthropoda
• Subîncrengătură: Chelicerata
• Clasă: Arachnida
• Ordin: Araneae

Paianjenii formeaza ordinul Araneae in clasa Arachnida. Sunt cunoscute 105 familii de paianjeni si 10 familii disparute. In general sunt acceptate doua subordine. Subordinul Mesothelae contine cateva forme primitive.

Subordinul Opisthothelae contine infra-ordinul Mygalomorphae, care consta din formele cu “falci drepte”, de obicei mari, ca paianjenul-cartita si tarantula si infra-ordinul Araneomorphae, ai carui membri au cheliceraele modificate si mai eficiente.

Contine formele cele mai comune si mai remarcabile: tesatorul orb, paianjenul-lup si paianjenii saritori. Unii paianjeni (cribellate-araneomorphs) au glanda cribellum, care ajuta la producerea matasii.

Paianjen este un nume comun pentru 34.000 de specii de animale artropode cu opt picioare folosite pentru mers, prelungiri ale capului cu clesti si glande otravitoare si organe reproductive speciale pe cea de-a doua parte a corpului masculului. Ei se folosesc foarte des de matasea pe care o secreta.

Ca si alte specii de arahnide, paianjenii sunt terestri, cu toate ca anumite specii s-au adaptat la viata in ape dulci, ele prinzand bule de aer sub apa si carandu-le dupa ei. Paianjenii sunt deosebit de numerosi si se gasesc in toata lumea. Cu toate ca majoritatea au mai putin de 1cm lungime, cel mai mare are un corp de 9 cm, iar picioarele pot fi mult mai lungi.

Sistemul digestiv al paianjenilor este adaptat numai pentru mancarea lichida, deorece animalele isi digera in general prada in afara corpului, iar apoi ingurgiteaza lichidul.

Paianjenii sunt in general carnivori si se hranesc numai cu hrana vie, pe care o pot strivi cu clestii sau ii pot injecta un venin. Muscatura unor paianjeni mari poate fi dureroasa, dar majoritatea sunt prea mici pentru a patrunde prin pielea umana si doar cateva specii sunt periculoase pentru om.

Printre acestea se numara “vaduva neagra” si rudele sale apropiate, care insa nu sunt agresive si musca oamenii doar in aparare. Muscatura este dureroasa si este urmata de lesin, dificultati in respiratie. Ea este doar rareori fatala, mai ales la adultii sanatosi. Totusi, trebuie acordate ingrijiri medicale cat mai repede cu putinta.

Structura corpului la paianjeni este similara cu cea a celorlalte arahnide, fiind inpartit intr-o parte anterioara, numita cefalotorace sau prosoma si o parte posterioara, numita abdomen sau opiosthoma.

Cele doua parti sunt separate de un “gat” subtire care confera animalului flexibilitatea necesara pentru a utiliza propria matase. Cefalotoracele are de obicei patru perechi de ochi simpli, care tind sa fie mai mari la paianjenii care vaneaza si mai mici la cei care creaza panze cu modele complicate.

Fiecare prima pereche de clesti sau chelicerae, are un colt prevazut cu o deschidere prin care este eliberata otrava provenita de la o glanda din capatul clestelui. Urmatoarele doua parti ale corpului se numesc pedipalp, seamana cu niste picioare, dar sunt in general modificate pentru a deveni un fel de antene.

La mascul, pedipalpul are un “organ de palpare”, folosit in reproducere. Pe cefalotorace se afla si patru perechi de picioare folosite pentru mers. Pe abdomen se afla clesti modificati, folositi pentru a secreta matasea.

Deschiderile de pe abdomen duc la plamanii-carte, numiti asa datorita structurii stratificate sau la un sistem de tuburi(trahee) folosite pentru a cara aerul. La unele specii pot fi intalnite ambele feluri de respiratie.

Cu toate ca si alte nevertebrate secreta matase, paianjenii folosesc aceasta abilitate in cele mai multe moduri. De exemplu, ei formeaza fire care ii ajuta sa-si gasesca drumul si nu ii lasa sa cada. Paianjenii mici, dar mai ales cei tineri, formeaza parasute care ii ajuta sa fie carati de vant, uneori pe sute de kilometri.

Matasea este folosita pentru a construi cuiburile si pentru a le alinia. Cea mai familiara si totusi cea mai uimitoare utilizare este in construirea de capcane pentru insecte, numite “panze”. Odata ce prada este prinsa, paianjenul o infasoara din nou in matase. Diferitele panze de paianjen ofera un exemplu remarcabil a evolutiei comportarii instinctive.

Ca pradatori ai unor insecte sau animale mici, paianjenii sunt in general folositori oamenilor, cu toate ca unii se hranesc cu insecte polenizatoare ca albinele. Ei sunt o sursa de prada pentru alte animale ca unele viespi care paralizeaza paianjenii si isi depun ouale pe corpul lor.

Masculii se maturizeaza mai repede si cu cat ajung mai repede la o femela, cu atat exista sanse mai mari sa se reproduca. Ouale paianjenilor sunt protejate in gogosi de matase. Femela le poate pazi sau le poate lua cu ea. La unele specii, puii raman cu mama pentru o perioada mai lunga si sunt carati pe corpul ei.