Viespea comuna (Vespula Vulgaris)

  • Regnul: Animalia
  • Încrengătură: Euarthropoda
  • Clasa: Insecta
  • Comanda: Hymenoptera
  • Familie: Vespidae
  • Genul: Vespula
  • Specii: V. Vulgaris

Viespea comuna traieste in toata Europa, precum si in zonele cu clima moderata din Asia, America de Nord si Mexic. Doar viespea taun poate fi considerata in pericol, datorita restrangerii habitatului sau.

Viespile au corpul de culoare galbenă cu dungi negre, de un aspect asemănător cu albinele, numai că primele sunt mai mari. Ele trăiesc în colonii; cuibul care are formă de fagure este construit din lemn mărunțit cu mandibulele insectelor. Ouăle sunt depuse primăvara de o matcă ce trăiește un an, larvele fiind hrănite cu insecte fărâmițate de viespile adulte. Ele se hrănesc cu nectar, polen, sucuri de plante, insecte și larvele acestora. Spre deosebire de albină, acul cu venin al viespilor nu rămâne în țesutul unde a fost injectat veninul.

Ca dimensiuni, matca are 20 mm iar masculul si lucratoarea au 18 mm. Lucratoarea, masculul si  matca sunt toti negru cu galben iar abdomenul femelelor este mai mare. Aparatul bucal este specializat in mestecat. Perioada de imperechere este toamna, iar numarul oualor depuse zilnic este 300.

Viespea comuna are o metamorfoza rapida ,in numai 4-6 zile ,functie de temperatura mediului si continutul de proteina din hrana traversand rapid stadiile de ou-larva-nimfa-pupa si adult.

Viespile au un cuib fragil, usor de gasit: in apropierea depozitelor de compost, in galeriile parasite ale soarecilor si sobolanilor de apa, sub streasina caselor, pe rama geamurilor sau lipite de grinzi. Alte specii isi construiesc cuibul in copaci  scorburosi, pe crengi sau in tufaris.

Perioada de imperechere a viespilor are loc toamna in august-octombrie-(luni in care sunt si cel mai agresive)-.Matcile de viespe traiesc 10 luni,supravietuind iernii printr-un gen de hibernare-(somn profund)-in care se hranesc doar cu rezervele de energie acumulate in toamna anterioara.Acul viespii e un tubusor arcuit si ascitit de chitina foarte tare –(si fara carlige ca la albina)-putand intepa rapid si repetat ,injectand un venin foarte dureros sub pielea inamicului.Spre deosebire de albina viespea isi poate retrage acul din piele pt. a-l folosi din nou.

Viespile isi construiesc cuiburi dintr-un material cu o structura chimica apropiata celulozei,pe care le amplaseaza de preferinta in apropierea gropilor de compost,sub streasinile caselor,in poduri,pe sub ramele ferestrelor,-(zona rezervata de obicei pt. jaluzele)-,in cauciucurile adandonate ori chiar in pamant in galeriile parasite de soareci sau sobolani. Un alt loc foarte preferat de viespi,dar foarte periculos pentru cei neavizati care doresc sa-i combata ,il reprezinta cutiile metalice ale bransamentelor de pe salpii de curent electric,locuri cu risc enorm de electrocutare.

In prima parte a anului, viespiile sunt mai mult folositoare decat daunatoare. Se hranesc cu insecte mici,cum ar fi daunatorii din casa. Lucratoarele consuma nectarul florilor si alte sucuri dulci.

Fata de albine, viespiile nu isi fac rezerva de hrana, astfel toamna nu pot evita moartea. Cand scade numarul insectelor ce le alcatuiesc hrana, viespiile intra in camari sau se aglomereza la mese. Matca poate ierna intrand intr-un somn, in care isi consuma rezervele de energie.

Intepatura viespilor contine de trei ori mai mult venin decat a albinelor si doare foarte tare.Multi oameni sunt alergici la venin si pot avea grave probleme de sanatate daca sunt intepati,de aceea viespile devin cu atat mai periculoase pentru om,cu cat cuiburile lor sunt mai aproape de zonele publice.

Primul ajutor in caz de intepare consta in frecarea locului intepat cu frunze de patrunjel,de ceapa,cu sare, cu otet, cu amoniac,aplicarea unei bucati de fier cat mai rece pe locul intepat sau oricare alta metoda care poate modifica rapid PH-ul locului intepat.

Combaterea biologica se poate face prin folosirea de capcane.Viespile sunt de felul lor foarte curioase ,fiind atrase de substantele dulci sau de lichidele in curs de fermentare.Mai sunt atrase de berea rasuflata,de orice fel de vinuri vechi,alterate,in curs de otetire, de fructele in curs de fermentare.

Specii de viespi

Viespea cireșului

Are denumirea științifică de Caliroa (Eriocampoides) limacina și apare la noi în țară mai ales în livezile de peri, meri și cireși. Are lungimea corpului de 0,5-0,6 cm. Aripile sunt translucide, picioarele negre, iar corpul negru-lucios.

Viespea neagră a prunelor

Hoplocampa minuta apare în regiunile cu livezi de pruni din Europa și este o insectă dăunătoare, distruge fructele de prun. Are lungimea corpului de 4-5 mm, coloritul brun-inchis sau negru, picioarele galbene, aripile cu nervuri maronii, iar antenele negre.

Viespea merelor

Hoplocampa testudinea este răspândită în toata Europa și este o insectă dăunătoare deoarece larvele ei produc daune în livezile cu meri, în fructele acestor pomi fructiferi. Are coloritul corpului brun-roscat și lungimea de 6-7 mm. Toracele este galben, capul și antenele roșcate.

Viespea grâului

Apare la noi în tară, mai ales în Câmpia Româna, Transilvania și Dobrogea. De asemenea este răspândită în SUA și Africa de Nord. Are corpul negru, lung de 0,6-1 cm și polenizeaza florile plantelor spontane din culturile de grâu. Ouăle sunt depuse de femelă în tulpina spicului de grâu, iar larvele care apar se hrănesc cu măduva paiului. Are denumirea științifică de Cephus pygmaeus.

Viespea mare de padure (Vesapa crabro)

Este cea mai mare ca talie dintre viespile europene: matca are în medie 3,5 cm dar poate ajunge şi la 5 cm lungime, în timp ce masculii şi lucrătoarele, care măsoară în medie 2,5 cm, pot atinge maximum 3 cm. Celelalte specii de viespi de la noi rar ating 2 cm, în medie având sub 1,5 cm. Deşi mai zgomotoase decât alte viespi, sunt mai puţin agresive; poate cu excepţia cazului când se află la cuib şi se simt ameninţate sau dacă sunt atinse, din întâmplare, cu mâna. Spre deosebire de albine care după înţepătură îşi pierd acul şi mor, acul viespii este retractil şi, de aceea, ea poate înţepa de mai multe ori. Înţepătura este urmată de durere, ce poate ţine şi câteva zile, deşi toxicitatea veninului este inferioară de circa 10 ori faţă de cea a veninului albinelor. Pericolul şocului anafilactic, ce poate conduce chiar la deces în cazul persoanelor alergice, este însă la fel de mare.